Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au precizat, sâmbătă, că cei 41 de cetățeni români și membri de familie evacuați recent din Fâșia Gaza, vor porni spre România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Premierul Ciucă a convocat o celulă de criză la nivelul Guvernului pentru discuții privind cetățenii afectați de anularea curselor Blue Air, persoanele care se află pe aeroporturi în afara granițelor putând asistență consulară, pentru a ajunge acasă, la numărul de telefon 0040751084537. Aeronave Tarom ar urma să îi repatrieze, a anunțat purtătorul de cuvânt al Gvernului, Dan Cărbunaru.
Numărul est-europenilor din Marea Britanie s-a redus în iulie 2019-iunie 2020, cea mai recentă perioadă pentru care sunt disponibile date oficiale, ajungând la cel mai redus nivel din 2015 încoace, în contextul apropierii de final a perioadei de tranziție post-Brexit și al restricțiilor legate de pandemie, potrivit Bloomberg.
Aproximativ 21.500 de români au dobândit cetățenia altui stat membru al Uniunii Europene, în scădere față de anul precedent, potrivit unui raport publicat de biroul european de statistică Eurostat. Dintre aceștia, mai bine de jumătate au devenit cetățeni italieni sau germani.
Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanță de urgență cu o serie de măsuri menite a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și în cazul ieșirii Marii Britanii fără acord din Uniunea Europeană. Proiectul ordonanței fusese discutat în primă lectură, în urmă cu o lună, de fostul Executiv.
Guvernul a discutat, miercuri, în prima lectură, o ordonanță de urgență cu o serie de măsuri menite a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și care și-au exercitat dreptul de a locui, munci sau de a studia în România.